Plecari
Paleacu şi Şuleap, liberi să-şi caute alte echipe

După Claudiu Ionescu, Gloria s-a mai despărţit recent de doi jucători importanţi. Mijlocaşii Marius Şu­leap şi Alin Paleacu au terminat după meciul cu Steaua contractele  pe un an cu Gloria. Conducerea clubului buzoian n-a fost mulţumită de prestaţiile lor şi nu le-a propus prelungirea. Oficialii Gloriei nu l-au iertat pe Şuleap pentru faptul că în retur nu şi-a mai ajutat deloc echipa şi a fost mai mult accidentat. Paleacu a jucat, însă evoluţiile sale n-au fost mulţumitoare.

Nunes a plecat în Brazilia
Săptămîna trecută, după meciul cu Steaua, brazilianul An­dre Nunes a plecat împreună cu so­ţia înapoi în Brazilia. Nu înainte de a cere înregistrarea meciului cu Craiova, cînd Nunes a marcat singurul gol pentru Gloria. "Nu ştiu dacă mai revin. Nu depinde numai de mine. Eu aş vrea, m-am simţit bine aici", ne-a spus atacantul. în acest timp oficialii Gloriei încearcă să-l convingă. "El ar vrea înapoi, dar clubul din Brazilia cere în schimb 700.000 de euro. Noi i-am spus să discute acolo, dar mai mult de 100.000 de euro nu putem oferi. Dacă rezolvă e bine primit, căci e un jucător bun", a spus preşedintele Brebeanu. (sansa)