Fotbal
Gloria, stagiu de pregatire centralizata la Brasov
Dupa o editie de campionat in care le-a trecut glontul pe la ureche, jucatorii echipei din Crâng au la dispozitie o luna pentru odihna si relaxare. Cu siguranta ca fiecare va incerca sa profite din plin de orice zi petrecuta alaturi de familie si prieteni. Pentru GLORIA Buzau adunarea va suna pe 9 iunie, iar dupa o scurta perioada de reacomodare in localitate, elevii lui Stefan Stoica vor urca la munte pentru „incarcarea bateriilor“. Pentru stagiul de pregatire centralizata tehnicianul formatiei buzoiene a ales Brasovul, deoarece acolo exista mai multe terenuri de fotbal dupa cum avea sa declare. Stoica a mentionat ca a luat in calcul si varianta Grecia, mai precis la Veria, acolo unde a activat ani buni. Referitor la lot, dupa Cl. Ionescu, inregimentat la STEAUA, mai sunt si alti jucatori care vor parasi gruparea din Crâng, multi dintre ei fiind imprumutati pâna in aceasta vara de gruparea din Ghencea, iar altii la final de contract.

Finantatorul GLORIEI Buzau, Costel Bucur, da asigurari ca echipa din Crâng se va intari serios cu fotbalisti experimentati, având deja câteva „tinte“, insa nu le-a dezvaluit numele. „Vrem sa facem o echipa puternica pentru a nu mai trece printr-o situatie delicata cum s-a intâmplat in editia trecuta. Vom aduce câtiva jucatori cu experienta, deoarece avem mare nevoie. Acum voi da militaria jos din pod, fiindca nu mai vreau sa suferim atât de mult si trebuie sa ne propunem un obiectiv mai indraznet“, a punctat Bucur. (Opinia)