Trezirea la realitate
Bucur: "Poate ca Gloria e aici si din cauza mea"

Patronul Gloriei Buzau, Costel Bucur, bate in retragere in "meciul" sau cu fotbalul. "Poate Gloria e in situatia de acum si din cauza greselilor pe care le-am facut eu. Sunt nou in fotbal, e posibil ca in timp sa fi luat mai multe decizii eronate. N-am stat la Buzau, n-am putut evalua singur si corect problemele. E posibil sa fi fost informat si influentat gresit de unul sau de altul", a spus recent Bucur. De aceea, patronul vrea sa se departeze de Gloria: "Influenta mea decizionala la club se va reduce semnificativ. De-acum o sa ma bag din ce in ce mai putin. Il am pe Paul Cazan, e om de fotbal, profesionist, am mare incredere in el. Va conduce de-acum clubul, el are painea si cutitul. Eu vreau sa vin din ce in ce mai rar la Buzau, trebuie sa ma ocup in primul rand de afaceri. Mi-ar placea ca echipa sa mearga bine si sa vin la Buzau doar cand e meci si in ziua de salariu", a explicat Bucur.

Vlaicu va fi noul capitan
Catalin Vlaicu a fost ales de patronul Bucur sa fie noul capitan de echipa. "E buzoian si mi-a parut mereu cel mai cuminte si cu capul pe umeri dintre fotbalisti. Sarcina lui e sa reuseasca sa-i convinga pe colegii romani sa-i accepte pe cei straini. I-am adunat pe toti si le-am spus ca nu-i frumos cum se poarta cu strainii. Mi-au replicat ca unii dintre ei n-au valoare si n-au ce cauta la Gloria. M-am gandit ca poate pe undeva au si ei dreptate. I-am rugat sa-i accepte pana la iarna si apoi vom face curătenie. Cine merita ramane, cine nu la revedere". (Sansa)